mima începutul unei catedrale
care nu putea fi ajunsă dintr-un singur pas
fără nume
existența lui era amenințată de frumusețea aflată sub tălpile ei
unde genurile se hrăneau nebunește
din apucăturile degetului în care își sprijinea decorațiile
primite în dar

curajul din pieptul animalului ronțăise lungimea oamenilor
îl priveau cu admirație cum doarme
de la înălțime
îl urcau contra-cost
îl cotrobăiau pe sub pleoape
îi închinau statui după statui
pentru că era ultimul adevăr din spațiu


durata vizitelor creștea în fiecare zi
în fiecare aproape
și nu se găseau destule mâini
suficiente degete
de locuit


catedrala a început să curgă din toate încheieturile